La fel și cu animalele, la fel cu frunzele și cu tufișurile și cu florile. Chiar și mesele le vorbesc, răspund în moduri diferite. Totul este viu pentru orbi. Ei văd lumină peste tot, din orice și din interiorul tuturor și în interiorul lor. Și se bazează pe această lumină, această energie, această prietenie liniștită care îi ajută în viața de zi cu zi.
Chiar și noi, oamenii nu putem lupta împotriva ei, să nu mai vorbesc despre câinele meu mic. Deci, aveam de gând să o pedepsesc, să nu o las să mă mai vadă, să nu-i dau bunătăți, să nu-i dau gustări. Dar apoi, după ce ea a spus asta și îi părea foarte, foarte rău, foarte, foarte rău, am spus: „Bine, nu îți face griji. O să mă ocup de acest individ. Eu mă voi ocupa de el. Tu ești doar o victimă. Te iert. Chiar te iert și te iubesc.” Deci, ne-am îmbrățișat și ne-am împăcat. Dar apoi am spus: „Vă promit dragilor, că mă voi ocupa de acest maya și de puterea negativă.” Și am făcut-o.
Sunt atât de fericită că am făcut-o. Nu sunt sigură dacă sunt fericită, dar nu sunt tristă. Nu sunt tristă. Poate ca voi, noi avem acest creier fizic. Și mi-a luat ceva timp să-mi dau seama ce am făcut noi, eu însămi puțin și toate Zeitățile și toate Ființele Cosmice Binevoitoare. Acum că Ele sunt deja unite, deci Ele sunt puternice acum, mai puternice decât înainte, când erau de exemplu împărțite în două grupuri. Unite deja, deci noi avem mai multă pace. Și acum eu le-am adunat pe toate împreună, m-am gândit că Ele o pot face. Eu am crezut că împreună, noi putem să o facem. Am spus: „Luați tot ce aveți nevoie de la mine. Luați orice aveți nevoie de la Depozitul Atotputernic al Energiei Puterii. Luați-le, orice aveți nevoie, luați, pentru ca noi să-l putem distruge pe acest individ acum, pentru că el a hărțuit, molestat, torturat, tachinând răutăcios și râzând și bucurându-se de suferința oamenilor și a altor ființe de multă vreme, de prea mult, mult, mult timp. Deci, acesta este momentul, gata. Gata.” Nu mi-am dat seama cât de mare era asta. Și acum vă spun, îmi dau seama puțin, pentru că eu am prea mult de lucru. Nu am avut timp să sărbătoresc, dar am văzut toate ființele care sărbătoresc peste tot, peste tot în Univers. Cântau, strigau, săreau. Încă o fac și acum. Ele încă sărbătoresc.
Dar eu, în dimensiunea fizică, sunt prea ocupată, ocupată. În fiecare zi sunt atât de ocupată încât, chiar și atunci când ei îmi aduc o singură masă pe zi, uneori eu nu pot veni la timp pentru a o mânca, pentru că există întotdeauna ceva de făcut. Muncă fizică. Și dacă nu, atunci trebuie să merg în interior pentru a face treaba din interior, pentru a ajuta la întărirea credinței și a energiei oamenilor, astfel încât aceștia să continue să mediteze și să fie fermi pe căile lor spre Marele lor Sine sau spre Dumnezeu Lor. Deci, și eu sunt foarte ocupată. Și, de asemenea, trebuie să verific diferite colțuri ale Universului, ce este nevoie și cine are nevoie de ce.
Și trebuie să-mi verific câinii, ce fel de lucruri pot face pentru ei. Și a trebuit să fac multe. În afară de terapia fizică pentru ei, trebuie să fac și altele. Thérapie. Aceasta este din franceză „thérapie.” Corect? Nu? Voi nu auziți? Și deci, uneori vorbesc cu accent francez. Este același cuvânt. Doar că în engleză am spus: „Terapie, ‘the-ra-py’”. Iar francezii spun, „thérapie”. Și noi spunem hotel, ei spun (h) otel. Este foarte cald aici. Vă amintiți gluma pe care am făcut-o?
Un agent englez vinde o casă. Doi clienți se uitau la casă. Un englez vorbește ceva în franceză. El crede că o face. Și unul francez vorbește ceva în engleză. El crede că o face. Deci, când el a intrat, pentru că ei tocmai au deschis ușa și era vară și nu există aer condiționat acolo, nimic în interior, așa că a spus: „Oh, este foarte cald aici.” Adică este foarte cald aici. Dar francezii, ei nu îl pronunță pe „h”. Ei spun „otel în loc de hotel. Deci, „cald” spun „ot.” Deci, el a spus: „Aici în casa ta este foarte cald.” Aici în casa ta este foarte cald. Iar agentul a spus: „Ce? Ce e ciudat la urechea mea? Și de ce să fiu afară? ” „Casa ta” el a pronunțat „tu afară”. „Tu afară urechea ta este ciudată.” Așa că a fost supărat și a spus: „De ce să fiu afară? Și ce este ciudat la urechea mea?” Deci, francezul a spus: „Nu, nu, aerul cald.” Englezul a încercat să-l calmeze pe agent. El a spus: „Nu, nu. El a vrut să spună că părul tău este ciudat, nu urechea ta.” Deci, pentru că francezii nu-l pronunță pe „h”, așa că atunci când el a spus: „The air 'ot”, englezul crede: „Oh, bine. Deci, înseamnă că părul este ciudat.” Ajutând, uneori sunt probleme când nu vorbiți foarte bine limba. Și eu am fost peste tot în Europa, uneori eu vorbesc ca germanii. Eu îi spun mereu asistentei mele: „Mașina ta kaput?” Ea a spus: „Ce este kaput?” Thailandeză. „Ce este kaput? Ce înseamnă kaput? Nu înțeleg.” Am spus: „Kaput. Știi kaput, kaput, kaput!” Ea înțelege puțin engleza. Și eu am uitat engleza mea. Când vorbesc prea repede, uneori uit ce este kaput în engleză. Sau eu am spus ceva, am spus: „Asta e! Asta e! Este în regulă! Este în regulă! Foarte bine!” Și au spus: „Ce înseamnă, Maestră? Ce ați spus Dvs.?” Și a trebuit să mă gândesc puțin. „Adică este foarte bine, foarte bine. Ai făcut o treabă bună.”
Noi avem această problemă cu facultățile noastre fizice. Este bine pentru noi, noi credem că avem ochii intacți, că avem limba intactă, că putem vorbi între noi, ne putem vedea reciproc, putem aprecia lucruri, lucruri frumoase în afară, dar uneori aceste lucruri sunt o piedică, mai mult o piedică decât ajutor. Unii orbi, copiii orbi, inițial, ei au putut vedea, dar apoi unele boli i-au făcut orbi când erau mici, pe la șase, șapte, opt, nouă ani. De la început, poate că ei au dificultăți. S-ar putea să se ciocnească de lucruri pentru că sunt obișnuiți să meargă așa, în acest fel și să își folosească proprii ochi și să își folosească mâinile pentru a face acest lucru. Dar, după ce au orbit, au uitat că ei nu văd lucrurile, așa că au intrat în ele. Sau ei obișnuiau să își folosească mâinile pentru a lua ceașca, dar nu o pot găsi, deoarece ei folosesc obiceiul familiar de a face lucrurile cu ochii și urechile fizice. Dar încet după aceea, ei simt că nu au nevoie de ele. Lucrurile radiază energie spre ei și atunci ei vor ști unde sunt lucrurile.
Deci, uneori, când unii oameni conduc o mașină pentru a merge și atunci spun: „Fie ca drumul [să se ridice] pentru a te întâlni”. Este adevărat pentru orbi, cel puțin pentru copiii orbi, când erau încă tineri și nevinovați. Le este mai ușor să se adapteze la lucruri noi. Și își dau seama că lucrurile nu sunt așa cum arată. Ca de exemplu, copacul nu este doar atât de mare, dar mediul lor, energia lor, câmpul lor magnetic este mai mare. Sunt cu adevărat mai mari decât sunt. La fel și cu animalele, la fel cu frunzele și cu tufișurile și cu florile. Chiar și mesele le vorbesc, răspund în moduri diferite. Totul este viu pentru orbi. Ei văd lumină peste tot, din orice și din interiorul tuturor și în interiorul lor. Și se bazează pe această lumină, această energie, această prietenie liniștită care îi ajută în viața de zi cu zi. Și nu le lipsește nimic. Nu le lipsește nimic.
Unul dintre Maeștrii Zen a mai spus același lucru: „Ar fi fost mai bine dacă aș fi fost orb, surd și mut la început.” Pentru că numai după ce ne retragem adevărata atenție din toate aceste organe fizice din afară, atunci noi putem intra cu adevărat în Împărăție. De aceea, atunci când vă liniștiți, meditați sau în timpul inițierii, vă liniștiți, nu ai altceva de care să-ți faci griji în acel moment, pentru că știi că acum este momentul inițierii tale și chiar ai tânjit după ea atât de mult timp, deci tu îi acorzi toată atenția. Prin urmare, vă vedeți Sinele vostru, Lumina (interioară Divină) și auziți Cuvintele lui Dumnezeu. Melodiile sunt vibrația voastră interioară. În mod normal, ne bazăm doar pe ochii noștri pentru a vedea lucrurile, nu vedem nicio Lumină (interioară Divină). Ne bazăm pe urechi; nu auzim nimic din Muzica interioară Divină. Să fii orb nu este chiar atât de rău. Când Isus a trăit, ei spuneau că El poate vindeca orbii. Este din cauza inițierii. În timpul inițierii, noi am avut unii discipoli orbi înainte. Ei văd totul. Ei văd Lumina (interioară Divină), uneori mai bine decât voi pentru că nu au nimic care să-i distragă în lumea exterioară.
Cred că voi sta jos. Tocurile mele înalte îmi spun să mă așez. De fapt, nu știam de ce am fost nevoită să port tocuri înalte până când ei au căutat toate profețiile. Apoi am spus: „Oh, iată! Nu este de mirare că sunt destinată să port haine frumoase. Tocurile înalte sunt deja aranjate din Rai.” Este pentru o schimbare, nu? Până acum, toți Maeștrii sau toți Buddha, Ei erau foarte asceți și foarte serioși. Este o schimbare pentru voi pentru a vedea o doamnă cu haine frumoase și cu pantofi frumoși și cu bijuterii minunate. Nu? Pentru că practica este înăuntru. Dar, oricum, mi-aș dori să nu fac și eu toate acestea. Ia mult timp. Desigur, meditez la asta. Meditez în timp ce fac asta și toate acestea. De asemenea, este bine să meditez, dar aș dori să nu fi trebuit să meditez într-o asemenea manieră. Este mai confortabil când înfășori doar o pătură în jurul tău, te așezi pe canapeaua ta, închizi ochii și te odihnești în loc să te concentrezi în interior și în exterior în același timp. „Hopa. Este asta? Oh, nu, nu, nu este aceea. Nu pot, nu pot. Nu pot face asta. Este o capsă, este prea dificilă, prea mică.” Ei fac asta pentru doamnele care au foarte mult timp. Timpul este ceea ce eu nu am. Am orice altceva. Foarte puțin timp.
Eram mai drăguță. Adică vorbind mai lent, mai blând și mai răbdător. În zilele noastre, spun: „La obiect. Vă rog să nu vorbiți atât de mult. Nu am timp, omule. Chiar nu am.” Și uneori doctorul a încercat să-mi explice despre medicamentul meu. I-am spus: „Bine doctore, să scrieți pe hârtie și să trimiteți prin fax.” Adică o pot citi mai repede. Și chiar și uit să iau medicamentele, așa că știu că le iau uneori doar când trebuie, când îmi amintesc.
Chiar și medicul știe deja că nu-mi plac foarte multe medicamente, nici suplimente sau cele care sunt bune pentru voi, bătrânețea noastră, pentru vârstnici și toate acestea. El a vrut binele, dar știe că oricum uit să le iau, deci le-a redus la doar trei surse acum, doar trei și doar o dată pe zi. Trei medicamente, nu chiar, suplimente. Și o singură dată pe zi. Tot am uitat. I-am spus: „Doctore, chiar uit să mă spăl pe față dimineața.” El a spus: „Cum puteți uita?” Am spus: „Pur și simplu am uitat”. Ies din meditația mea sau dorm sau sforăi sau orice altceva, și apoi sar și apoi mă duc și apoi văd documentele chiar în fața mea. Apoi sunt legată acolo, uit de orice altceva.
Chiar și mâncarea din fața mea, nu mănânc până nu termin cu toate documentele. Dar nu le pot spune să-mi aducă mâncarea mai întâi și să aducă documentele mai târziu, pentru că este multă muncă pentru o persoană. Cu toții suntem ocupați. Și o persoană are grijă să pună mâncarea într-un recipient și să mi-o aducă împreună cu documentele, pentru că nu locuim împreună. Și fetele sunt ocupate cu diferite lucruri. Deci, există un băiat, dar el nu mă deranjează, și asta este bine. Aș prefera dacă el ar fi o soră, așa că nu trebuie să-mi fac griji pentru transferul de energie. Poate spui asta. Nu contează, nu mă deranjează, dar nu vreau ca el să fie nevoit să meargă înainte și înapoi, înainte și înapoi.
Cu cât sunt mai puțini oameni, mai puțin schimb de energie, cu atât mai bine mă concentrez. Cu cât este mai puțină energie din exterior, cu atât mai bine pentru mine. Desigur, când vin aici, atunci sunteți cu miile și nu pot controla nimic. S-a terminat. Nicio problemă. Dar când sunt acasă, încerc să mă concentrez mai mult, astfel încât să pot lucra eficient în interior și în exterior. Deci, asta este și asta. Dar nici nu vreau să îi fac pe oameni să lucreze mai mult decât este necesar, pentru că băieții, ei locuiesc împreună într-un singur loc și eu locuiesc departe, la distanță, cu câini. Iar îngrijitoarea câinelui vine și pleacă, vine și pleacă. Când vine timpul să aibă grijă, ea vine; când nu, se duce acasă. Deci, am lăsat-o să se odihnească. Uneori am nevoie de ceva și o sun. Și am spus: „Ce faci acum?” Ea a spus că mănâncă. Apoi am spus: „Nu, nu. Atunci mănânci. Tu mănânci. Poate mai târziu.”
Nu vreau să deranjez oamenii când nu trebuie. Ei sunt serviabili. Nu vreau să abuzez de bunătatea lor. Și înainte, ei obișnuiau să-mi aducă dimineața devreme micul dejun, și după-amiaza târziu prânzul. Mic dejun și prânz; noi avem două mese pe zi. Dar mai târziu, am spus: „Să aduceți doar prânzul, este destul de bine”. Deoarece el trebuie să se trezească dimineața devreme, să își ocupe timpul de meditație sau să-și ia puținul timp de lenevit în pat, iar ceilalți frați și surori trebuie să se trezească devreme pentru a verifica documentele și pentru a le tipări pentru mine. Deci, cel puțin trei, patru oameni trebuie să se trezească devreme. Deci, ei nu pot medita la momentul acela. Sau poate că ei sunt obosiți de seara trecută și lucrează târziu și nu se pot odihni dimineața, deci mai târziu am renunțat la micul dejun. Am spus: „Adu-l mai târziu. La fel, să aduci și documentele mai târziu.” Deci, ei se puteau odihni mai mult, meditau dimineața. Și chiar atunci, nu îmi este atât de foame. Când văd documentele, „Vai!” Mă interesează mai mult asta decât masa mea. Astfel, așa este.
Poate că vom vorbi despre asta. Vom vorbi despre Lordul Mahavira. Foarte bine. Stai aici. Poveste. Nu este timpul de culcare. Mai avem timp, nu? (Da.) Ce? ( Ce mai face Love cel Bun? ) El este mai bine acum. Am crezut că El nu va supraviețui pentru că a plâns atât de mult. În mod normal, el nu plânge. Nu este un copil plângăcios. El latră numai când este necesar. Este un câine foarte liniștit și a plâns atât de mult încât inima mea nu putea suporta. Dar este bine în felul acesta, mi-a dat motivația de a scăpa de maya. În caz contrar, eu sunt prea ocupată, am uitat de individul acesta, care m-am sâcâit tot timpul. Am avut o scuză bună de data asta. I-am spus: „Tu ai folosit un truc foarte murdar să faci o fiică să o muște pe mamă; asta este prea disprețuitor. Nu-ți mai pot permite să mai fii aici. ” Asta este. Eram într-adevăr supărată, foarte dezgustată. I-am spus: „Dacă vrei să te pui cu cineva, să te pui cu mine. Nu îmi hărțui câinii. Acest lucru este mai rău decât orice îmi pot imagina ca fiind disprețuitor. Deci, nu ești demn pentru mine să mă mai gândesc la tine. Trebuie să pleci.” Dar, din fericire sunt puțin inteligentă, deci eu pot face multe lucruri și repede. Dar dacă aș fi mai puțin inteligentă, ar fi mai mult timp, mai multe probleme. Și dacă vorbesc mai rar, ia mai mult timp, atunci nu voi avea timp suficient pentru voi. Așadar, împachetez totul foarte repede, mănânc în timp ce lucrez cu documentele sau urmăresc câteva clipuri pe care trebuie să le editez. Da! Este foarte ușor.
